CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 1151 / 2015
AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura
Analizând propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B468 din 29.09.2015,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:
1. Prezenta propunere legislativă are ca obiect modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.317/2009, cu modificările și completările ulterioare, în vederea reglementării, astfel cum rezultă din cuprinsul Expunerii de motive, a condițiilor de înființare și practicare a acvaculturii marine, precum și a condițiilor în care luciul de apă marină va fi supus concesionării.
Prin conținutul său normativ, propunerea legislativă se înscrie în categoria legilor ordinare, prima Cameră sesizată fiind Senatul, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată.
2. La art.I, pentru un spor de rigoare normativă, se impune ca partea introductivă să aibă următoarea formulare:
Art.I. - Ordonanța de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.180 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.317/2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:.
Totodată, pentru a răspunde exigențelor specifice actelor normative de modificare și de completare, este necesar ca dispozițiile de modificare și, respectiv, de completare de la pct.1 și 2 să fie reformulate, astfel:
1. Alineatul (1) al articolului 43 se modifică și va avea următorul cuprins:;
2. După articolul 461 se introduc două noi articole, art.462 și 463, cu următorul cuprins:.
3. La pct.2, semnalăm că, probabil dintr-o eroare de tehnoredactare, textele propuse a fi introduse în cuprinsul actului normativ de bază ca art.462 și, respectiv, art.463 sunt marcate greșit ca art.462. Se impune revederea și marcarea corespunzătoarea a respectivelor articole.
Totodată, în textul propus pentru alin.(3) al primului art.462, pentru corectitudinea și claritatea normei, este necesar să se precizeze autoritățile publice centrale care vor depune toate diligențele pentru a asigura cadrul legal în vederea concesionării luciului de apă pentru dezvoltarea acvaculturii marine.
Această observație este valabilă, în mod corespunzător, și pentru art.II, referitor la autoritățile administrației publice centrale care vor elabora normele de implementare și condițiile specifice pentru practicarea acvaculturii marine și pentru clarificarea regimului juridic al suprafețelor ce se vor concesiona.
De asemenea, se impune folosirea denumirii corecte pentru Administrația Bazinală Dobrogea Litoral, respectiv Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.
4. La art.II, pentru o exprimare proprie stilului normativ, expresia de la aprobarea prezentei legi va fi redată sub forma de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.